UCIP IFAD va selecta beneficiari, care prin conlucrarea directă cu UCIP IFAD și a specialiștilor din domeniu, vor contribui la înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi, ca măsuri de prevenire și stopare a proceselor de eroziune a solurilor, dar şi de sporire a rezilienței ecosistemelor la schimbările climatice.
Restabilirea învelișului vegetal natural și productivității solului contribuie la creșterea rezilienței la schimbările climatice ale comunităților rurale, terenurilor agricole și ecosistemelor la nivel de peisaje agricole.
Beneficiari
În calitate de beneficiari ai granturilor de finanțare pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi vor fi Autoritățile Publice Locale (Primării) din toate regiunile Moldovei, fiind acordată prioritate participanților care dețin terenuri care necesită măsuri de reabilitare în partea de Sud și Centru a țării. Instituțiile de cercetări științifice, universitățile și colegiile (centrele de excelență) agricole, stațiunile tehnico- și didactico – experimentale înregistrate în mun. Chișinău și Bălți sunt considerate eligibile doar în cazul în care dețin terenuri agricole și desfășoară activitate în zone rurale.
Notă: În cazul în care localitatea solicitantă este parte a unei Primării (comune), fiecare localitate în parte din cadrul acestei primării are dreptul să aplice individual la concursul privind solicitarea de grant, cu o solicitare aparte.
Categoriile de învelișuri de ierburi eligibile pentru finanțare:
- Fâșii de filtrare – fâșie formată din ierburi perene, înfiinţată de-a lungul malului bazinului de apă (lac, iaz sau râu) în scopul prevenirii eroziunii solului și poluării bazinelor de apă;
- Reabilitarea terenurilor degradate – plantarea ierburilor perene pe terenurile degradate cu scopul de a combate eroziunea și pierderea productivității solului. Degradarea terenului poate fi cauzată de eroziunea pluvială și cea eoliană, care au drept consecință pierderea stratului fertil de suprafață, pierderea nutrienților, salinizarea, degradarea fizică prin inundare, degradarea chimică etc;
- Decontaminarea terenurilor poluate – ameliorarea terenurilor unde anterior au fost depozitate îngrășăminte chimice. Aceste terenuri sunt reabilitate prin curățirea de deșeuri, renivelare și înierbare cu ierburi sau arbori forestieri, astfel prevenindu-se poluarea bazinelor de apă în urma eroziunii solului;
- Ameliorarea terenurilor de pășunat – APL vor putea ameliora pășunile comunale;
- Terase înierbate – presupune executarea lucrărilor de înierbare a teraselor, creându-se astfel o treaptă de sol plantată cu ierburi perene care reține și absoarbe apa ce se scurge de pe pante.
Mărimea granturilor pe unitate de suprafață și limita per beneficiar:
- Pentru înființarea/reabilitarea învelişurilor de ierburi vor fi acordate granturi în proporţie de 100 % (care nu va include TVA) calculate în baza devizurilor incluse în fișele tehnologice ale proiectelor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi care urmează a fi elaborate de specialişti în domeniu cu suportul UCIP IFAD, dar nu mai mult de 700 dolari SUA per ha.
- Suprafața maximă înființată/reabilitată per un beneficiar nu va depăși 10,0 ha.
- Granturile aprobate se rambursează după efectuarea lucrărilor de înființare/reabilitare.
- Beneficiarii vor contribui financiar doar în cazul când costul lucrărilor pentru înființare/reabilitare vor fi mai mari decât suma grantului disponibil per ha.
- Beneficiarii care anterior au obținut grant din partea UCIP IFAD, pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi, nu vor fi acceptați pentru finanțare.
Perioada derulării Programului și data de depunere a cererilor de finanțare:
- Programul va fi implementat pe parcursul anului;
- Cererile de finanțare vor fi primite în baza apelului de granturi anunțat de UCIP IFAD.
Criterii de eligibilitate
Pentru a beneficia de aceste granturi solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- Să fie din zonele rurale ale Republicii Moldova (cu excepția orașelor Chișinău și Bălți*);
* Nu se referă la instituțiile de cercetări științifice, stațiunile tehnico- și didactico-experimentale
- Să dețină în proprietate pășuni, care necesită măsuri de reabilitare sau să dețină terenuri pe care se intenționeze să înființeze învelişuri de ierburi;
- Să asigure paza și întreținerea calificată a învelişurilor de ierburi în următorii 3 ani după înființare/reabilitare.
Lista documentelor de aplicare
La depunerea cererii de finanțare, solicitanții vor prezenta următoarele documente:
- Cererea de finanțare semnată și ștampilată de către conducătorul APL sau al instituției (Anexa 1);
- Copia extrasului din Registrul de stat al unităților de drept;
- Decizia consiliului local de alocare a terenului pe care urmează să fie efectuate lucrările de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi;
- Copia extrasului din registrul bunurilor imobile (cu planul geometric) pentru terenuri/parcele/loturi de pământ acoperite de învelişuri de ierburi (păşuni) sau pe care se planifică înființarea învelişurilor de ierburi (valabil doar pe terenurile unde sunt formate bunuri imobile) sau Schema suprafeței terenului pe care se planifică înființarea/reabilitarea învelişurilor de ierburi și va include coordonatele GPS, nr. cadastral scurt și numărul conturului (valabil doar pe terenurile unde nu sunt formate bunuri imobile);
- Declarația pe propria răspundere privind alocarea resurselor financiare pentru îngrijirea și protecția învelişurilor de ierburi pe o perioadă de cel puțin 3 ani după semănare și privind veridicitatea datelor prezentate (Anexa 2);
- Declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa 3).
UCIP IFAD își rezervă dreptul de a solicita și alte documente și informații suplimentare pentru clarificări.
Notă: Cererile care nu vor conține toate documentele solicitate nu vor fi admise la etapa de pre-calificare.
Modul de participare la concurs
Granturile competitive sunt acordate în baza rezultatelor evaluării cererilor de finanțare, înaintate către UCIP IFAD. Pentru obținerea asistenței financiare solicitanții de grant vor întreprinde următoarele:
Pasul I – Vor analiza și identifica terenuri acoperite cu învelişuri de ierburi (păşuni), terenuri degradate/contaminate sau aflate în preajma bazinelor acvatice (lac, iaz sau râu) care necesită a fi protejate prin înființarea/reabilitarea învelişurilor de ierburi, aflate la balanța primăriei/instituției.
Pasul II – Vor studia condițiile generale de obținere a asistenței financiare sub formă de grant publicată de UCIP IFAD și cerințele de prezentare a documentelor stipulate în anunțul de lansare a apelului pentru anul respectiv.
Pasul III – Vor convoca ședința Consiliului local (Consiliului de administrație) în vederea alocării terenului (max. 10,0 ha) pentru executarea lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi.
Pasul IV – Vor completa Cererea de solicitare a grantului pentru înființarea și/sau reabilitarea învelișurilor de ierburi (Anexa 1) și va perfecta setul de documente solicitat conform condițiilor de aplicare (vezi Lista documentelor de aplicare), care vor fi scanate într-un fișier format PDF, și expediate la adresa de e-mail: office@ucipifad.md, până la data limită de recepționare a cererilor (urmând a fi prezentate în original la etapa de pre-calificare).
Condițiile de evaluare a cererilor de finanțare:
Cererile de finanțare vor fi evaluate în două etape:
Etapa I: Pre-calificare: La etapa de pre-calificare va fi formată o Comisie de evaluare a cererilor de solicitare a grantului, care va verifica dacă lista documentelor de aplicare este completă și criteriile de eligibilitate sunt întrunite de către solicitanții de grant. În scopul verificării veridicității informației prezentate în setul de documente și a corespunderii criteriilor de eligibilitate, membrii Comisiei de evaluare a cererilor de solicitare a grantului vor întreprinde vizite în teren.
Elaborarea proiectelor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi
După efectuarea vizitelor în teren, UCIP IFAD în dependență de categoria de investiție, va semna cu solicitanții de grant selectați un Acord de înțelegere care prevede colaborarea și modalitatea de elaborare a proiectului de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi. Elaborarea proiectului de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi va fi finanțat integral din sursele UCIP IFAD.
Etapa II. Calificare:La etapa de calificare, cererile de solicitare a grantului selectate în set cu proiectele de execuție vor fi examinate în cadrul ședinței Comitetului pentru aprobarea granturilor de finanțare pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi în vederea aprobării şi finanțării ulterioare.
Granturile vor fi acordate solicitanților care întrunesc criteriile de eligibilitate, în ordinea cronologică a depunerii cererilor de finanțare (fiind acordată prioritate participanților din Sudul și Centrul țării), în limita resurselor financiare incluse în bugetul pentru anul 2020.
Modul de finanțare, executare și supraveghere a lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi
Pasul I – După etapa de aprobare a granturilor de către Comitetul pentru aprobarea granturilor de finanțare pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi în cadrul Programului Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă și a Proiectului de Reziliență Rurală, beneficiarii selectați și aprobați vor fi anunțați oficial.
Pasul II – Beneficiarii în cel mai scurt timp după aprobare, vor purcede la selectarea prin metoda achizițiilor publice și contractarea unui prestator de servicii, care va fi responsabil de executarea lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi conform fișelor tehnologice indicate în proiectul de execuție. În procesul de achiziție unul dintre specialiștii UCIP IFAD, va face parte în mod obligatoriu din componența Comisiei de evaluare și selectare a prestatorului de servicii.
Pasul III – După desemnarea prestatorului de servicii câștigător pentru executarea lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, UCIP IFAD împreună cu Beneficiarul și prestatorul de servicii vor semna un contract tripartit, în care vor fi stipulate drepturile și obligațiunile fiecărei părți contractante. Sursele financiare sub formă de grant vor fi achitate la contul Beneficiarului, care la rândul său va efectua transferul la contul prestatorului de servicii.
Pasul IV – Pe tot parcursul lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi și până la etapa de recepție finală, UCIP IFAD va delega un prestator de servicii selectat în baza unui concurs național, care va fi responsabil de supravegherea și raportarea către UCIP IFAD, privitor la etapele de executare a lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi și calitatea lucrărilor.
Condițiile de prezentarea a cererilor:
Dosarul de aplicare, cu setul complet de documentele necesare pentru obținerea grantului, cu indicarea denumirii categoriei de grant „Selectarea beneficiarilor pentru obținerea granturilor de finanțare la înființarea și/sau reabilitarea învelișurilor de ierburi”, numele și datele de contact ale solicitantului de grant, se va expedia electronic într-un singur fișier format PDF, la adresa de e-mail: office@ucipifad.md, până la data limită de recepționare a cererilor și anume 31 mai 2020, ora 17:00, urmând a fi prezentate în original doar de solicitanții de grant aprobați la etapa de pre-calificare la sediul UCIP IFAD, adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 162, bir. 1303, mun. Chișinău.
Pentru întrebări sau clarificări, contactați următoarea adresă: office@ucipifad.md sau la numărul de telefon: (022) 22 30 73.