Autorități publice locale din nordul Moldovei au participat la un seminar despre dezvoltarea economică locală și promovarea investițiilor

1236

Autorități publice locale din nordul Moldovei au participat miercuri, 20 iunie a.c., la un seminar despre dezvoltarea economică locală a Regiunii Nord și promovarea investițiilor. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare și implementat de People in Need Moldova în parteneriat cu ADR Nord și Asociația obștească „Pro Cooperare Regională”.

În debutul seminarului, șefa Secției cooperare și atragerea investițiilor (SCAI) a ADR Nord, Maria Prisacari, a menționat că acest prim seminar organizat în Regiunea de Dezvoltare Nord este oportun, precizând că atragerea investițiilor în regiune este una dintre prioritățile Agenției. La rândul său, Eugen Harabara, manager de proiect în cadrul People in Need, a spus că, în procesul atragerii investițiilor în regiune, autoritățile locale sunt o importantă ancoră de comunicare cu autoritățile centrale, iar unul dintre obiectivele seminarului este să fie creată o platformă în acest sens.

În cadrul trainingului, Dušan Kulka, expert Berman Group, a vorbit despre cele mai eficiente metode de atragere a investițiilor străine, reieșind din practicile internaționale în domeniu. Totodată, expertul a oferit un șir de soluții pentru asigurarea unui climat investițional favorabil. În mod special, expertul Berman Group s-a referit la dezvoltare economică locală și investițiile străine directe, explicând, în baza unui studiu de caz, ce înseamnă investiții străine directe, cum pot fi atrase investițiile și ce beneficii sunt posibile. De asemenea, expertul Dušan Kulka s-a mai referit la promovarea activă și pasivă, prezentând un șir de informații relevante despre ce vindem investitorilor, cum pot fi transmise mesajele către investitori, dar și despre rolul proprietății în promovarea investițiilor, în vederea creării unei zone industriale ideale.

La rândul său, Eugen Șaran, expert în sectorul automotive în cadrul Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), a vorbit despre climatul investițional al Republicii Moldova, iar șefa SCAI, Maria Prisacari, s-a referit la rolul ADR Nord în promovarea regiunii către investitori. Totodată, șefa SCAI a trecut în revistă câteva instrumente de promovare care pot facilita dialogul autorităților locale cu potențialii investitori.

Seminarul s-a încheiat cu discuții pe marginea cooperării reciproce a municipalităților și a ADR Nord în pregătirea ofertei competitive a regiunii.

Bugetul total al proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei” se cifrează la 555.000 euro. Proiectul urmează să fie implementat până la sfârșitul anului 2019. La sfârșitul lunii februarie a.c., în urma unui concurs organizat în cadrul acestui proiect, șase mici antreprenori din raioanele Soroca și Sângerei au obținut suport financiar și posibilitatea de a beneficia de mentorat din partea Agenției Cehe pentru Dezvoltare. Un concurs similar ar urma să fie organizat în toamnă. Recent, în cadrul ADR Nord a fost lansat Centrul de Informare și Consiliere în Afaceri, creat în special pentru întreprinderile mici și mijlocii și autoritățile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord. Centrul oferă resurse utile și consultanță gratuită privind oportunitățile investiționale.

People in Need este un ONG din Cehia care oferă suport și asistență pentru dezvoltare și ajutor umanitar în peste 20 de state ale lumii. Din anul 2000, organizația a implementat în Republica Moldova mai multe programe de interes social, iar din 2003 este prezentă şi în raioanele din stânga Nistrului.