Măsuri de susținere a mediului de afaceri și populației în contextul situației epidemiologice, instituite de Parlament

1214

Parlamentul instituie măsuri de susținere a mediului de afaceri și populației. În ședința plenară de joi, 23 aprilie a.c., deputații au aprobat, cu 59 de voturi, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative.

Proiectul a fost elaborat de Guvern în contextul efectelor economice și sociale ale situației legate de COVID-19 și a fost prezentat în plen de către Prim-ministrul Ion Chicu.

Premierul a subliniat că esența legii ține atât de atenuarea efectelor imediate ale situației epidemiologice asupra mediului de afaceri și populației, cât și de condițiile care vor interveni după depășirea acesteia.

Pentru a susține mediul de afaceri, inclusiv angajatori și angajați, proiectul propune, printre altele, mecanismul de implementare a Programului de subvenționare a dobânzilor. Programul respectiv este conceput să faciliteze accesul întreprinderilor la contractarea creditelor în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020. Scopul programului constă în acordarea suportului întreprinderilor care contactează credite fără a restricționa destinația acestora (achitarea salariilor, mijloace circulante, investiții) prin compensarea sumei dobânzii lunare achitate sau care urmează a fi achitată pentru creditele contractate.

De asemenea, documentul prevede stabilirea cadrului juridic pentru implementarea Programului de rambursare a TVA destinate perioadei ulterioare. Programul urmărește oferirea contribuabililor plătitori de TVA a dreptului de a solicita rambursarea taxei, ceea ce va spori semnificativ lichiditatea întreprinderilor. Este de menționat că, în conformitate cu declarația privind TVA pentru perioada fiscală decembrie 2019, peste 16 mii de agenți economici au înregistrat sume TVA destinate pentru perioada ulterioară. Principalele sectoare în care vor fi injectate resursele, în valoare totală de circa 1 miliard de lei, în cadrul acestui Program sunt agricultura, silvicultura și pescuitul, industria prelucrătoare, transport si depozitare, informații și comunicații etc.

Prin măsura de politică fiscală de anulare a scutirii de impozitul pe venitul obținut din investițiile efectuate în valorile mobiliare de stat se urmărește uniformizarea tratamentului fiscal pentru diferite instrumente financiare.Totodată, pentru a asigura susținerea întreprinderilor din sectorul „HoReCa”, concomitent cu neadmiterea creșterii sumelor TVA pe debit, se propune diminuarea cotei TVA de la 20% la 15%.

Proiectul mai conține prevederi care vizează aplicarea scutirilor de TVA, accize, taxa vamală și taxa pentru procedurile vamale pentru mărfurile consumabile importate de echipele/modulele internaționale de intervenție, care participă la exercițiile internaționale de management ale consecințelor situațiilor excepționale, desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, modificările prevăzute la Legea cu privire la parcurile pentru tehnologia informației au drept scop prelungirea garanției privind aplicarea impozitului unic pentru rezidenții parcului IT, care urma să expire la 1 ianuarie 2022, cu 4 ani – până la 1 ianuarie 2026.