Un seminar despre dezvoltarea economică locală a reunit, la Bălți, autorități publice locale din nordul Moldovei

1265

Autorități publice locale (APL) din nordul Moldovei au participat marți, 16 octombrie a.c., la un seminar despre dezvoltarea economică locală a Regiunii de Dezvoltare Nord. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare și implementat de People in Need Moldova în parteneriat cu ADR Nord și Asociația obștească „Pro Cooperare Regională”.

În debutul seminarului, directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii, a menționat că seminarul este oportun, precizând că dezvoltarea economică locală și atragerea investițiilor în regiune se numără printre prioritățile Agenției. „Proiectele cu impact social sunt importante, dar a venit timpul să acordăm o atenție mai mare proiectelor de dezvoltare economică”, a menționat diretorul ADR Nord.

La rândul său, Victoria Guzun, director de proiect în cadrul People in Need, a spus că, în procesul dezvoltării economice locale, APL sunt o importantă ancoră de comunicare cu autoritățile centrale, iar unul dintre obiectivele seminarului este să fie creată o platformă în acest sens, care să contribuie la prosperarea Regiunii de Dezvoltare Nord.

Reieșind din practicile internaționale în domeniu, Dušan Kulka, expert Berman Group, a efectuat o prezentare generală a formularelor de date privind proprietatea investițională. În acest context, expertul a oferit un șir de soluții pentru recunoașterea unei locații industriale avantajoase. În mod special, expertul Berman Group s-a referit la dezvoltare economică locală și la investițiile străine directe, vorbind, în baza unui studiu de caz, despre răscumpărarea investițiilor, precum și despre un șir de aspecte privind proiectarea tehnică și studiul de prefezabilitate. De asemenea, expertul Dušan Kulka s-a mai referit la promovarea activă și pasivă, oferind un șir de informații relevante despre prezentarea proprietății industriale potențialilor investitori: ce vindem investitorilor, cum se pregătește o vizită în teren și cum se face o prezentare calitativă a unei locații pentru edificarea unei zone industriale de succes.

Divizați în grupuri a câte 5-6 persoane, participanții la seminar au selectat o locație promovată de comunități în vederea creării unei zone industriale, estimând costurile investiționale pentru divizarea optimă a terenului în loturi individuale și conectarea acestora la drumuri și utilități. Ulterior, în cadrul unui alt exercițiu practic, participanții au prezentat potențialilor investitori locația selectată.

Bugetul total al proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei” se cifrează la 555.000 euro. Proiectul urmează să fie implementat până la sfârșitul anului 2019. La sfârșitul lunii februarie a.c., în urma unui concurs organizat în cadrul acestui proiect, șase mici antreprenori din raioanele Soroca și Sângerei au obținut suport financiar și posibilitatea de a beneficia de mentorat din partea Agenției Cehe pentru Dezvoltare. Un concurs similar ar urma să mai fie organizat. În luna mai a.c., în cadrul ADR Nord a fost lansat Centrul de Informare și Consiliere în Afaceri, creat în special pentru întreprinderile mici și mijlocii și autoritățile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord. Centrul oferă resurse utile și consultanță gratuită privind oportunitățile investiționale.

People in Need este o organizație neguvernamentală din Cehia care oferă suport și asistență pentru dezvoltare și ajutor umanitar în peste 20 de state ale lumii. Din anul 2000, organizația a implementat în Republica Moldova mai multe programe de interes social.